Concurenţa plasează România în urma multor ţări mai slab dezvoltate în rapoartele internaţionale                                                                                                         (17 septembrie 2007)

eseu de Dr. Andreea VASS

Institutul de Economie Naţională

Modificările drastice impuse legii concurenţei de aderarea la UE ne-au adus o mai clară definire a regulilor de conduită loială şi a modalităţilor de apărare în faţa practicilor anticoncurenţiale. În implementarea lor efectivă, Mexicul, Turcia, Chile sau Brazilia, ba chiar şi autorităţile din ţări mai slab dezvoltate decât România, precum India, Indonesia, Panama, Algeria, Maroc, Columbia, Tunisia, Burkina Faso, Barbados, Iordania, Tanzania, Africa de Sud sau Peru sunt percepute ca fiind mai eficiente. O arată raportul  întocmit de către Forumul Economic Mondial în anul 2007.

Eseul complet (format pdf.). 

Deciziile luate de Consiliul Concurenţei în cazul cererilor/plângerilor care reclamă o practică anticoncurenţială. Comparaţie cu dreptul comunitar în materie                            (28 iunie 2005)

eseu de Av. Doina HAHUI

SCA Hahui şi Asociaţii

Legea Concurenţei nr. 21/1996 stabileşte în art. 46 două modalităţi de soluţionare a plângerilor de către Consiliul Concurenţei:

1.       dacă cererea sau plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii, Consiliul Concurenţei emite o decizie de respingere după ce în prealabil ascultă argumentele reclamantului;

2.       dacă cererea sau plângerea nu cade sub incidenţa legii concurenţei, Consiliul Concurenţei va răspunde în scris petentului, în termenele prevăzute de legi speciale.

Această ultimă modalitate de soluţionare a plângerilor prevăzută de art. 46 alin. 3 din lege a fost introdusă ca  urmare a modificării Legii Concurenţei prin O.U.G. nr. 121/2003 modificată prin legea de aprobare nr. 184/2004, înţelegându-se că în forma sa iniţială Legea Concurenţei nu prevedea soluţionarea plângerilor printr-un înscris remis petentului.

În opinia noastră a nu cădea sub incidenţa Legii Concurenţei echivalează cu netemeinicia cererii, o astfel de distincţie fiind imposibil de făcut.

În acest context este important de subliniat în continuare că soluţiile date de Consiliul Concurenţei sunt diferite, astfel dacă cererea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea investigaţiei Consiliul va emite o decizie de respingere a plângerii, iar dacă cererea nu cade sub incidenţa legii Consiliul va răpunde în scris petentului în termene prevăzute de legi speciale.

În continuare la fel de important de remarcat este faptul că în timp ce decizia de respingere a cererii/plângerii poate fi supusă controlului instanţei de judecată în sensul că poate fi atacată în procedura contenciosului administrativ la Curtea de Apel, în cazul înscrisului legea şi regulamentul de aplicare nu prevăd o modalitate de atacare a acestui înscris.

Articolul 21 din Legea Concurenţei şi art. 18 din regulament arată în mod explicit că numai deciziile pot fi atacate la instanţa de judecată.

A nu supune controlului judecătoresc actele administrative emise de către o autoritate administrativă înseamnă un act de încurajare a arbitrariului şi o încălcare a principiului consituţional privind liberul acces la justiţie. Consiliul Concurenţei poate hotărî ca un număr de plângeri  să fie soluţionate în modalitatea răspunsului printr-un înscris apreciind că respectiva plângere/cerere nu cade sub incidenţa Legii Concurenţei. O astfel de soluţie rămâne la latitudinea Consiliului Concurenţei şi poate fi dată în cazul oricărei cereri cunoscând faptul că nu va fi cenzurată de instanţa judecătorească.

S-ar putea pune în discuţie aplicabilitatea legii contenciosului administrativ în condiţiile în care legea specială nu prevede modalitatea de atacare a actelor administrativ-jurisdicţionale. Pentru  a îmbrăţişa o astfel de opinie mai înainte ar trebui ca înscrisul comunicat petentului să fie calificat ca act administrativ-juridicţional.

Potrivit legii 554/2004 a contenciosului administrativ prin act administrativ juridicţional se înţelege “actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare”.

Contradictorialitatea şi dreptul la apărare nu sunt asigurate în cazul soluţionării unei plângeri prin modalitatea unui înscris aşa cum sunt asigurate în cazul emiterii deciziilor. Plângerea adresată unui organ cu atribuţii juridicţionale declanşează un conflict ce trebuie soluţionat întotdeauna printr-un act administrativ-jurisdicţional supus controlului instanţei judecătoreşti.

Se înţelege că ori de câte ori Consiliul Concurenţei va fi sesizat cu o plângere ce urmează a fi soluţionată în exercitarea atribuţiilor sale ca organ jurisdicţional va emite un act administrativ-jurisdicţional ce poate fi revizuit de către instanţa de judecată.

Un argument hotărâtor că o astfel de prevedere trebuie înlăturată din prevederile legii concurenţei întrucât dă naştere la serioase dezbateri cu privire la legalitatea soluţionării plângerii în modalitatea emiterii unui înscris îl reprezintă faptul că în legislaţia europeană în materie de concurenţă nu întâlnim o astfel de prevedere.

Există prevederea emiterii unei scrisori administrative prin care Comisia informează un reclamant despre intenţia de a respinge plângerea formulată; această scrisoare prezintă poziţia provizorie a Comisiei în privinţa unei plângeri şi dă posibilitatea reclamantului de a prezenta observaţii şi informaţii suplimentare într-u termen precis. Această procedură era preluată în aceiaşi termeni în art. 46 alin. 2 din legea concurenţei.

Ceea ce este de remarcat este faptul că în legislaţia europeană - articolul 6 din regulamentul 2842/1998 privind audierea părţilor în anumite proceduri bazate pe art. 81 şi 82 din tratat şi glosarul de termeni utilizaţi în concurenţă pus la dispoziţie pe site-ul www.europa.eu - este calificată natura juridică a acestei scrisori ca document pregătitor şi provizoriu ce nu poate fi atacat în justiţie ca un act revizuibil în mod distinct .

În definiţia scrisorii în baza art. 6 din glosarul de termeni se arată faptul că  ”totuşi reclamantul poate insista pentru a fi luată o decizie finală care să îi respingă plângerea, decizie care poate face obiectul unui control jurisdicţional din partea Tribunalului de Primă Instanţă”.

Din analiza acestor prevederi rezultă în mod neechivoc că o scrisoare administrativă nu este succeptibilă de recurs şi că doar decizia poate fi supusă controlului juridicţional decizie la care reclamantul este indreptăţit.

Facem în continuarea menţiunea că nu trebuie să se confunde dreptul reclamantului la o decizie în soluţionarea plângerii sale cu dreptul acestuia la o decizie finală pe fondul cauzei după declanşarea şi finalizarea investigaţiei.

Cu alte cuvinte reclamantul nu poate pretinde declanşarea de drept a procedurii investigaţiei odată cu sesizarea Consiliului Concurenţei dar poate pretinde emiterea unei decizii motivate ori de câte ori Consiliul stabileşte altă soluţie decât cea de declanşare a investigaţiei, pe care să o poată supune controlului jurisdicţional.

În concluzie modificarea art. 46 prin alin. 3 este nelegală atât prin prisma legislaţiei româneşti pentru că dacă o plângere nu cade sub incidenţa unei legi ea este întodeauna neîntemeiată aspect reglementat expres la art. 46 alin. 2 cu o procedură specială de emitere a unei decizii revizuibilă de către instanţa de judecată dar şi prin prisma legislaţiei comunitare în materie de concurenţă care nu prevede o astfel de modalitate de soluţionare a unei plângeri.

Este evident că în perspectiva aderării României legislaţia românească  trebuie armonizată cu cea europeană şi nicidecum amendată prin propuneri originale care ar putea să nască contradicţii şi încălcări ale drepturilor petenţilor.